Avocat Ana Maria Dragan: 2010

Dosar nr. ............./99/2010

ROMÂNIA TRIBUNALUL IAŞI,
Judeţul IAŞI SECŢIA CIVILĂ - LITIGII DE MUNCĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. .................
Pe rol fiind soluţionarea cauzei de litigii de muncă privind pe contestator .......... şi pe intimat SC ............... SRL, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică raspunde avocat Dragan Ana-Maria pentru contestator si...............pentru intimata.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 12.07.2010, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi când, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a amânat
pronunţarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Prin contestaţia înregistrată la această instanţă sub nr. .................., contestatorul ............... a chemat în judecată pe intimata S.C. „.............. S.R.L., solicitând constatarea nulităţii absolute a deciziei nr. ............./01.04.2010, obligarea intimatei la reintegrarea pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei, la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, la plata daunelor morale în cuantum de 7.000 lei şi la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea contestaţiei sale, contestatorul a susţinut că a fost salariatul intimatei în baza contractului individual de muncă nr. ................, pe funcţia de „operator introducere, validare şi prelucrare date". La 01.04.2010, în baza deciziei .................. intimata i-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă motivat de faptul că nu s-a prezentat la locul de muncă la care a fost delegat prin decizia nr. ................, respectiv la sediul central al societăţii.
Mai susţine contestatorul că decizia contestată este lovită de nulitate absolută întrucât a fost emisă cu încălcarea art. 75 alin. 1 şi 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional 2007 - 2010, fiind în imposibilitatea de a-şi pregăti o apărare eficientă. De asemenea, au fost încălcate dispoziţiile art. 268 alin. 2 lit. b şi c Codul Muncii. Astfel, chiar dacă în cuprinsul deciziei se menţionează că abaterile disciplinare enumerate în Regulamentul Intern sunt literele h şi m, nu este
indicat articolul din care fac parte aceste litere. Mai mult, art. 36 alin. 3 lit. m nu are ca efect desfacerea contractului. Tot în susţinerea excepţiei nulităţii deciziei contestatorul precizează că nu este menţionat locul delegării în cuprinsul deciziei de delegare, fiind indus în eroare cu privire la sediul social valabil.
Pe fond, contestatorul susţine că la data de 12.03.2010 (vineri), orele 18.30, după orele de program, i s-a comunicat o decizie de delegare la sediul central al societăţii, din Bucureşti, pe o perioadă de 60 zile începând cu data de 15.03.2010 (ziua de luni a săptămânii următoare). In conformitate cu prevederile art. 44 Codul muncii, a solicitat să i se asigure resursele financiare necesare, fiind în imposibilitatea de a achita din bani proprii cheltuielile legate de transport şi cazare, însă pe data de 12.03.2010 nu i s-a dat nici un răspuns în acest sens. Pe 15.03.2010 i s-a refuzat plata acestor bani, motiv pentru care a înştiinţat conducerea societăţii telefonic, prin scrisoare recomandată şi prin fax cu privire la situaţia existentă, dar nu a primit nici un răspuns. Mai mult, la data de 15.03.2010 a fost dat afară din sediul societăţii, aducându-se injurii. Pe data de 16.03.2010 s-a prezentat din nou la sediul societăţii din Iaşi fiindu-i înmânată suma de 71 lei reprezentând contravaloarea biletului de călătorie, iar pe 17.03.2010 s-a prezentat la sediul societăţii din Bucureşti, comunicându-i-se că urmează a se efectua o cercetare disciplinară întrucât a absentat nemotivat de la locul de muncă în zilele de 15 şi 16 martie 2010. Contestatorul învederează faptul că a arătat cu ocazia cercetării disciplinare că nu s-a putut prezenta la Bucureşti în data de 15.03.2010 întrucât nu i s-au asigurat cheltuielile de transport. Apărările sale au fost înlăturate, arătându-se că a refuzat intenţionat primirea sumelor de bani.
în ceea ce priveşte daunele morale, contestatorul susţine că acestea au fost solicitate raportat la dispoziţiile art. 39 alin. 1 lit. e Codul Muncii şi la faptul că, prin solicitările repetate de a se acorda drepturile banii necesari delegării şi prin faptul că a fost dat afară din sediul societăţii, a fost pus într-o situaţie stânjenitoare faţă de colegii săi. La Bucureşti a fost pus să presteze o muncă sub nivelul său de pregătire, ceea ce a creat o stare de neîncredere în ceea ce priveşte relaţia angajat - angajator, cu atât mai mult cu cât a fost acuzat că a provocat această situaţie. La încercările sale de a se angaja în altă parte s-a lovit de refuzul societăţii respective ce fost motivat de aspectele pentru care i s-a desfăcut contractul. De asemenea, concedierea abuzivă i-a creat o stare de disconfort şi stres, iar condiţiile în care a fost cazat în Bucureşti au fost insalubre.
Intimata S.C. „.................." S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei. în motivarea poziţiei sale procesuale, intimata a susţinut că la data de 12.03.2010 salariatul a primit decizia de delegare, iar la 15.03.2010 nu s-a prezentat la locul de muncă precizat în decizia de delegare, ci la sediul din Iaşi, str. Gării. La ora 10.30 un salariat din cadrul Departamentului Contabilitate a încercat să-i predea banii necesari delegării dar aceasta a reiuzat să-i primească, iar în jurul prânzului a părăsit sediul societăţii motivând că merge în pauza de masă. Pe 16.03.2010 salariatul s-a prezentat la sediu şi a ridicat suma de bani necesară deplasării iar pe 17.03.2010 s-a prezentat în Bucureşti, la sediul central al intimatei.
In ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute, intimata arată faptul că termenul de 5 zile este unul de recomandare şi nu unul imperativ, a cărui nerespectare poate atrage doar sancţiunea nulităţii relative, situaţie în care trebuie făcută dovada vătămării. Or, contestatorul şi-a formulat apărările, având în vedere nota explicativă dată de acesta. De asemenea, decizia cuprinde şi prevederile încălcate de salariat, conform art. 268 alin .2 lit. b Codul Muncii. în privinţa locului delegării, acesta este precizat în antetul deciziei cât şi în adresa semnată de contestator la 15.03.2010 şi în certificatul de înregistrare al intimatei emis de ONRC la 5.03.2010.
Pe fond, intimata susţine că salariatul nu s-a prezentat la Bucureşti în zilele de 15 şi 16.03.2010, nici nu a prestat la Iaşi activitatea pentru care era remunerat, lipsind nemotivat 2 zile de la programul de lucru. Individualizarea sancţiunii a avut în vedere mai multe aspecte menţionate în cuprinsul deciziei, respectiv încălcarea obligaţiilor de a realiza norma de muncă, de a respecta întocmai deciziile conducătorului locului de muncă, de a realiza atribuţiile de serviciu. Referitor la plata cheltuielilor de deplasare şi a celorlalte cheltuieli de delegare, intimata precizează că prevederile contractului colectiv de munca unic la nivel naţional fac referire la „decontare " cheltuielilor de transport, ceea ce presupune efectuarea acestor cheltuieli chiar de persoana delegată şi, abia ulterior, restituirea de către angajator. Astfel, dacă salariatul încearcă să justifice nerespectarea deciziei de delegare prin lipsa sumelor necesare delegării, aceste apărări trebuie înlăturate.
în privinţa daunelor morale intimata precizează faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de legiuitor, motiv pentru care nu pot fi acordate. Prerogativa disciplinară a angajatorului este un drept recunoscut de lege, astfel încât nu poate fi asimilată unei fapte ilicite.
în dovedirea susţinerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. ................. şi documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii.
în cauză au fost administrate probele cu înscrisuri şi interogatoriu. Analizând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
începând cu data de 01.03.2007, contestatorul ........................ a fost salariatul intimatei S.C. „.................." S.R.L. pe postul de casier, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. ...................
Prin decizia de delegare nr. .............12.03.2010 emisă de intimată s-a decis delegarea contestatorului la sediul central al societăţii, în vederea executării unor lucrări şi activităţi în interesul societăţii. Această delegare a fost dispusă pe o perioadă de 60 zile începând cu data de 15.03.2010, precizându-se faptul că pe perioada delegării salariatul beneficiază de toate drepturile legale, respectiv de plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi de indemnizaţia de delegare.
Prin decizia nr. .................../01.04.2010 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data comunicării deciziei (01.04.2010), în temeiul disp. art. 61 lit. a, art. 263, art. 264 alin. 1 lit. f, art. 266, art. 267 şi art. 268 Codul muncii. S-a reţinut prin această decizie că salariatul nu s-a prezentat la locul de muncă la care a fost delegat prin decizia nr. .............../12.03.2010, respectiv la sediul central al societăţii, începând cu data de 15.03.2010. De asemenea, în cuprinsul deciziei sunt menţionate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat şi prevederile din regulamentul intern care au fost încălcate.
Se mai reţine de către instanţă că potrivit disp. art. 61 lit. a Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
Potrivit disp. art. 264 alin. 2 Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Potrivit disp. art. 36 lit. h, cap. IX din Regulamentul Intern, constituie abatere disciplinară "încălcarea obligaţiei de respectare a programului de lucru stabilit, iar în cazul neprezentării la serviciu, de anunţare a şefului ierarhic direct (telefonic sau printr-o altă persoană) cu privire la motivele care au generat situaţia, în termen de maxim 4 ore de la începerea programului de lucru în ziua în care lipseşte de la serviciu ...., în caz contrar considerându-se absenţă nemotivată'\ Potrivit art. 36 lit. m constituie abatere disciplinară „lipsa nejustificată într-o zi de lucru".
De asemenea, conform disp. art. 38 alin. 5 din Regulamentul Intern, constituie abatere disciplinară gravă şi se sancţionează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă încălcarea prevederii de la art. 36 lit. h.
Or, în speţă, din probele administrate în cauză nu rezultă că salariatul ar fi săvârşit o abatere disciplinará gravă care să justifice măsura desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
Astfel, prin nota explicativă dată cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, contestatorul a susţinut că i s-a comunicat decizia de delegare pe data de 12.03.2010, ora 18.00, la sfârşitul programului de lucru. Cu acea ocazie nu i s-a comunicat nimic referitor la suma de bani necesară pentru transport sau referitor la cazare. întrucât nu a avut resursele financiare pentru a se prezenta la Bucureşti, pe 15.03.2010 s-a prezentat la sediul societăţii din Iaşi solicitând informaţii legate de delegare şi sumele de bani necesare. în jurul orei 11.00 a fost ameninţat (împreună cu ceilalţi colegi prezenţi) să părăsească sediul. Urmare a acestui fapt, lá ora 12.00 a plecat împreună cu colegii săi şi au formulat o sesizare către I.T.M. Iaşi. întrucât au fost evacuaţi din sediul societăţii, pe data de 15.03,2010 nu s-au mai întors în acel loc. Mai declară contestatorul că în data de 16.03.2010 a ridicat banii pentru transport, în aceeaşi zi plecând la Bucureşti.
în consecinţă, faţă de probele administrate în cauză, instanţa reţine că începând cu data de 15,03.2010 salariatul a fost delegat la Bucureşti pe o perioadă de 60 zile conform deciziei nr. 4576/12.03.2010 primită la aceeaşi dată. în cuprinsul deciziei s-a prevăzut faptul că salariatul va beneficia de toate drepturile legale, respectiv plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi de indemnizaţia de delegare. Conform dispoziţiei de plată contestatorul a primit suma de 71 lei reprezentând contravaloare avans transport ruta Iaşi - Bucureşti la data de 16.03.2010, iar la data de 17.03.2010 acesta s-a prezentat la Bucureşti la sediul societăţii.
Potrivit dispoziţiilor legale, încetarea disciplinară a contractului individual de muncă presupune săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate săvârşite cu vinovăţie, care tulbură profund activitatea angajatorului şi fac imposibilă continuarea relaţiilor de serviciu. Astfel, este necesar a fi analizate toate elementele abaterii, împrejurarea în care a fost săvârşită, consecinţele ei, precum şi circumstanţele personale ale celui ce a săvârşit-o. în lipsa vinovăţiei nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 61 lit. a Codul Muncii. în acelaşi sens sunt de altfel şi dispoziţiile pct. 36 lit. h din cap. IX din Regulamentul Intern al societăţii intimate ce fac referire la absenţe nemotivate, care nu sunt aduse la cunoştinţa conducerii societăţii într-un anumit termen.
Or, în speţă, raportat la împrejurările concrete, nu se poate reţine că reclamantul ar fi săvârşit o abatere gravă care să justifice măsura desfacerii contractului individual de muncă. Astfel lipsa salariatului de la locul de muncă unde fusese delegat (Bucureşti) în zilele de 15 şi 16 martie 2010 se datorează unor aspecte ce pot fi apreciate ca fiind întemeiate, justificate. în acest sens, instanţa reţine faptul că decizia de delegare i-a fost comunicată salariatului într-o zi de vineri, la sfârşitul programului, faptul că începând de luni salariatul urma să-şi desfăşoare activitatea la Bucureşti, faptul că nu i s-au pus la dispoziţie sumele de bani necesare transportului şi nu i s-au comunicat informaţii legate de cazare. Or, toate aceste aspecte constituie elemente de natură să justifice absenţa contestatorului de la locul de muncă din Bucureşti în zilele de 15 şi 16 martie 2010. Mai mult, instanţa reţine şi faptul că după achitarea contravalorii cheltuielilor de transport contestatorul s-a prezentat la sediul din Bucureşti. De asemenea, o dovadă a bunei - credinţe a contestatorului o constituie şi conduita acestuia manifestată atât prin prezentarea în cursul zilei de luni dimineaţă la sediul societăţii din Iaşi pentru a i se pune la dispoziţie toate sumele de bani şi informaţiile necesare delegării, cât şi prin demersurile făcute pentru a anunţa conducerea societăţii despre situaţia în care se află. In acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse memoriile salariaţilor (printre care este şi contestatorul) către I.T.M. Iaşi şi Bucureşti şi către conducerea societăţii.
în aceste condiţii, se reţine de către instanţă că absenţele contestatorului din data de 15.03.2010 şi din data de 16.03.2010 de la sediul intimatei nu pot considerate absenţe nemotivate, nejustificate, astfel încât nu suntem în prezenţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 36 lit. h şi m din regulament.
în ceea ce priveşte susţinerile intimatei referitoare la faptul că a încercat să-i achite contestatorului sumele de bani necesare anterior datei de 16.03.2010, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate, la dosarul cauzei nefiind făcută nici o dovadă în acest sens.
în consecinţă, faţă de toate probele administrate în cauză, instanţa constată că absenţa contestatorului de la locul de muncă din Bucureşti din zilele de 15 şi 16 martie 2010 nu reprezintă o absenţă nemotivată, astfel încât nu se poate reţine că această faptă constituie abatere disciplinară.
Reţinând că salariatul nu a săvârşit nici o abatere disciplinară, instanţa constată, pe cale de consecinţă, că decizia nr. .................../01.04.2010 este nelegală şi netemeinică.
în consecinţă, instanţa constată că este întemeiată cererea contestatorului de anulare a deciziei nr. ............................/01.04.2010. De asemenea, raportat la prevederile art. 78 Codul muncii, instanţa constată că sunt întemeiate şi cererile contestatorului privind reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Cât priveşte susţinerile contestatorului referitoare la faptul că decizia contestată ar fi lovită de nulitate absolută, instanţa reţine că acestea sunt neîntemeiate. Astfel potrivit disp. art. 75 din CCM unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010, nici o sancţiune nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancţiunea nulităţii absolute, iar, conform alin. 3 termenul de convocare a salariatului la cercetarea disciplinară este de cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de acest moment. Aplicarea unei sancţiuni în lipsa efectuării unei cercetări disciplinare prealabile este sancţionată cu nulitatea absolută, dar nu şi nerespectarea termenului de 5 zile ce este un termen de recomandare şi nu unul imperativ. Atâta timp cât salariatul nu a cerut prelungirea termenului stabilit de comisie în vederea pregătirii apărării, cât salariatul şi-a formulat apărări, nu se poate reţine faptul că s-a îngrădit în vreun fel dreptul la apărare al acestuia prin nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010. Mai mult, cercetarea prealabilă are scopul de a oferi salariatului posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere, de a se apăra împotriva învinuirilor aduse. Or, scopul acestei prevederi s-a realizat, salariatul având posibilitatea să se apere de învinuirile aduse, aşa cum reiese din nota explicativă depusă la dosar. De asemenea, instanţa reţine că în cuprinsul deciziei contestate au fost precizate prevederile din regulamentul intern încălcate de salariat şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate cu ocazia cercetării disciplinare prealabile, astfel încât au fost respectate de către intimată disp. art. 268 alin. 2 lit. b şi c Codul muncii.
In ceea ce priveşte cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata daunelor morale, instanţa reţine faptul că potrivit art. 269 Codul Muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare (Î.C.C.J. secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia 3189/20.04.2005). în speţă, se reţine de către instanţă că reclamantul a făcut dovada prejudiciului moral suferit. Astfel, întreaga procedură a delegării şi a concedierii au determinat o stare de stres, o suferinţă evidentă salariatului. Modul în care s-a hotărât delegarea şi s-a dispus concedierea, cazarea într-un cămin insalubru în care reclamantul a fost nevoit să locuiască la Bucureşti, solicitările repetate pentru acordarea unor drepturi fireşti, modul în care a fost tratat salariatul, refuzul permanent al intimatei de a ţine cont de drepturile salariatului, de obligaţiile pe care legea le prevede în sarcina sa, toate aceste aspecte sunt de natură a „dărâma" sănătatea fizică şi liniştea unui om normal. Contextul economic, buna credinţă a salariatului, abuzul exercitat de intimată sunt de natură a crea o stare de stres, de neîncredere într-un raport normal de muncă, de neîncredere faţă de propria persoană, de neputinţă.
în consecinţă, faţă de toate probele administrate în cauză, instanţa reţine că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, prin alterarea imaginii construite în cadrul societăţii, a vieţii personale, prin încălcarea demnităţii, onoarei. Aceste angoase, neplăceri, incertitudini urmează a fi reparate, pe cât posibil, de către angajator prin plata unor daune morale (instanţa are în vedere şi cauza CEDO Străin şi alţii împotriva României, cererea nr. 57001/00, cauza Pini şi Bertani şi Manera şi Artipaldi împotriva României publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1245/23.12.2004, cauza Ernestina Zullo c. Italiei, cauza nr. 64897/01). Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reţinut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. Stabilirea cuantumului acestora include o doză de aproximare avându-se în vedere consecinţele negative suferite de reclamant pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. în privinţa daunelor morale - a reţinut ÎCCJ în decizia 4505/3.07.2008 a secţiei civile şi de proprietate intelectuală - nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fară ca prin aceasta să se încerce o reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinând o îmbogăţire fară justă cauză în persoana reclamantului. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv suferit.
Faţă de toate aceste aspecte, instanţa va admite cererea reclamantului de acordare a daunelor morale de către pârâtă doar pentru suma de 3000 lei şi nu pentru 7000 lei cât a solicitat reclamantul. Totodată, instanţa are în vedere şi salariul la care era îndreptăţit reclamantul pentru o perioadă de 4 luni, cu aproximaţie (perioada concedierii - perioada pronunţării hotărârii) precum şi faptul că instanţa a dispus repunerea contestatorului în situaţia anterioară prin reintegrarea pe funcţia avută şi plata despăgubirii prevăzute de legiuitor.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanţa constată că este întemeiată în parte contestaţia formulată de contestatorul ....................... în contradictoriu cu intimata S.C. „...................." S.R.L., urmând să o admită astfel.
în consecinţă, instanţa va anula decizia nr. .................../01.04.2010 şi va obliga intimata să îl reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă şi să-i achite acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă, precum şi suma de 3000 lei cu titlu de daune morale.
Văzând şi disp. art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE:
Respinge excepţia nulităţii absolute a deciziei de concediere invocată de contestator.
Admite în parte contestaţia formulată de contestatorul .............., domiciliat în Iaşi......................... jud. Iaşi, în contradictoriu cu intimata S.C. „................." S.R.L., cu sediul în ..................
Anulează decizia nr. ............./01.04.2010 emisă de intimată. Obligă intimata să îl reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă.
Obligă intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.
Obligă intimata să achite contestatorului suma de 3000 lei cu titlu de daune morale.
Obligă intimata să achite contestatorului suma de 350 lei, cheltuieli
de judecată.

Definitivă.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14.07.2010.
JUDECĂTOR, ASISTENŢI JUDICIARI, GREF