Cu riscul de a parea mai mult un blog dedicat masivului Ceahlau decat un blog juridic, nu pot sa nu postez cateva fotografii noi. Am senzatia ca desi urc de fiecare pe Ceahlau, parca este altfel;desi multe fotografii sunt facute in acceasi locatie, parca peisajul surprins este altul.
Da, tema Ceahlăului a revenit în paginile blogului dumneavoastră, prin noi bijuterii fotografice.
RăspundețiȘtergereApreciez stilul perfecţionist, niciodată împăcat cu gândul de a lăsa aparatul de fotografiat să rezolve totul, adăugând la fiecare nouă “expoziţie” mai mult respect pentru acest colţ de Rai, pentru pasiunea nobilă de a fi fotograf amator.
Permiteţi-mi să-mi exprim câteva gânduri, fără pretenţia că vor exprima intensitatea sentimentelor trăite de dumneavoastră în momentul fotografierii.
“Expoziţia” se deschide cu o “dulceaţă”. Prima imagine aduce parcă o secvenţă din filmul “Veronica”, o dantelă realizată din vată de zahăr.
Fotografia ce urmează celei cu “Stânca Panaghia” trezeşte imaginea unui pom de iarnă în vârful căruia Moş Crăciun a aprins cea mai luminoasă steluţă din câte s-au văzut.
Bisericuţa ( sau schitul ) este surprinsă într-una dintre imagini cum nu se putea mai sugestiv, deasupra mării alpine, hiperbolizând astfel asocierea cu divinitatea, cu paradisul.
Mi-a atras atenţia şi fotografia care surprinde parcă un tsunami “de zăpadă”, o avalanşă imortalizată exact în momentul în care se pregătea să acopere câţiva brăduţi ... nevinovaţi.
Viaţă şi moartea, lumina şi umbra se regăseşte în fotografia realizată pe un asfinţit mirific, în care soarele mijeşte din spatele unui brad maiestos, flancat de fârtaţi care .... şi-au încheiat misiunea pământeană.
Cum puteaţi să semnaţi mai frumos această suită? Da, cred că exact astfel, fotografiindu-vă doar umbra pe o suprafaţă imaculată de zapadă.
“- Aceasta sunt eu, Crăiasă Zăpezilor”