Familia, prima scoala a sentimentelor

Dintre factorii de socializare- familie, scoala, grup, societate, familia are un rol major, fiind prima si cea mai importanta scoala a sentimentelor, inceputul oricarei socializari si pedagogii rezultand din relatia mama-copil.
“Inca de mic, senzorial, din mai multe lehuze, copilul alege sanul mamei, o percepe intai senzorial, apoi ii percepe expresia (o urmareste cu ochii in timpul suptului, rade cand o priveste), inainte de a comunica verbal cu ea. Atasamentul mama-copil dupa nastere este deci favorizat de contactul prin tegumente si de privirea ochi in ochi si acest atasament ajuta la dezvoltarea inteligentei de 10 ori mai mult decat in lipsa sa, cand se produce imaturitatea (debilitatea) de origine afectiva”.
De aceea, familia dezorganizata se confrunta cu disfunctiile socializarii (formarea constiintei morale si sociale), generand o descendenta sceptica, revoltata, evaziva, conflictuala sau etichetata, care, prin asemenea derive, constituie terenul delincventei ulterioare.
“Familia este locul cel mai iubitor (toate familiile sunt fericite spunea Tolstoi) dar totodata si cel mai violent (fiecare familie find nefericita in felul sau, spunea acelasi autor).
Cu ajutorul studiilor s-a elaborat teoria atasamentului care arata ca. la randul lor, parintii abuzivi au fost victime ale abuzurilor parintilor lor.
Atasamentul fata de parinti este un instinct primar de organizare comportamentala, cauzele ce stimuleaza acest atasament sunt legate de mediu, de conduita mamei.
Teoria atasamentului, elaborata de Bowlby si Ainsworth, arata ca imediat dupa nastere, atasamentul copilului este senzorial, devenind apoi afectiv, in lipsa acestuia ducand la debilitate mintala de natura afectiva sau la autism (retragere) relational. Din aceste motive, sensibilitatea materna este considerate matricea esentiala, primara, pe care se va dezvolta personalitatea, ea fiind nucleul dezvoltarii personalitatii.
Atasamentul, ca predispozitie innascuta de a invata afectivitatea, ca aptitudine congenitala de a descifra limbajul corporal al sentimentelor materne (contactul tegumentar devenind astfel forma primitiva a iubirii), este matricea pe care se vor engrama ulterior sensibilitatea si valorile morale.
Tatal si mama sunt figure importante de atasament care au rol decisiv in dezvoltarea emotionala si sociala a copilului, atat timp cat calitatea interactiunilor lor va conditiona calitatea relatiilor sociale. Inca din primele zile de viata, relatia mama-copil este deosebit de importanta, in aceste momente punnadu-se bazele personalitatii copilului prin dezvoltarea sensibilitatii sale morale si afective. “ In lipsa mamei, dragostea din sufletul copilului este smulsa din radacina si lasata sa se ofileasca”.
Numai mama este in masura sa incorporeze copilului sentimente de securitate si a-i reduce angoasa lipsei lor. Pe baza acestor sentimente copilul va avea o reprezentare afectiva despre lume, astfel incat experientele placute le va accepta, pe cele neplacute respingandu-le prin agresivitate. Afectiunea materna reprezinta elementul statornic intr-un univers labil, crearea de raporturi cu altii stau la baza socializarii comportamentului si a independentei comportamentale iar lipsa sentimentelor de securitate parentala genereaza violenta care devine astfel strans legata de etologie.
De la dialogul afectiv cu mama si de la modelul patern de autoritate, copilul trece apoi la dialogul cu lumea, deoarece prima distinctie dintre bine si rau va fi de natura afectiva, deci parentala, peste cate se vor suprapune apoi alte distinctii superioare, cum ar fi aceea ce corect-incorect, legal-ilegal. Daca un copil nu a avut sansa unor unor parinti buni (mama afectiva si tata model) ci, dimpotriva, a avut nesansa unor parinti rai (mama inafectiva, pentru ca nu si-a dorit copilul, si tata abuziv), acesta va vedea lumea ca fiind rea, asa cum a perceput-o in familie. Un astfel de copil va exterioriza trairile printr-o opozitie ce va depasi opozitia fireasca a copilului. Copilul care nu a simtit dragostea materna, la randul sau, nu va putea iubi, nu va putea oferi iubire, pentru ca nu a simtit-o, va deveni inafectiv si insensibil, iar acest viciu de sentiment se va afla la originea delincventei.
Evolutia comportamentului uman se structureaza prin socializare care evolueaza in trei etape: socializare primara, secundara si permanenta.
Socializarea primara se realizeaza in familie, statutul ei influentand procesul de socializare (familiile mijlocii dezvolta la copii creativitatea, competitia, argumentarea si comunicarea explicita, familiile populare dezvoltand la copii ascultarea, conformismul, limbajul concret, ce nu permite comunicarea sentimentelor si intentiilor), socializarea secundara se realizeaza prin scoala si omul este supus socializarii toata viata (socializare permanenta).
Copilul nu va oferi ca dragoste decat dragostea ce a primit-o, in fuga sa pentru afectiunea pe care nu o simte in familie, strada devine mai afectiva decat casa, lipsa educatiei familiale fiind preluata de strada si microgrup care in cele mai multe cazuri este nociv.
Simtind afectivitatea, copilul incepe sa-si structureze supraeul; in lipsa afectiunii, sufletul copilului se va refula in acte de agresiune, ceea ce demostreaza ca afectivitatea este baza transmiterii transgenerationale a empatiei. O familie ideala este atunci cand mama este iubitoare iar tata este apropiat de copii, dar nu excesiv, puternic dar nu dominator, iubitor dar nu seducator, un tata care ingrijeste dar care da si autonomie copilului.
Afectivitatea reprezinta calea transmiterii transgenerationale a empatiei umane si, ca atare, sansa reducerii ratei violentei. Prin aceasta, familia devine locul sacru de socializare si stapanire a instinctelor, inclusiv a agresivitatii, prin aceea ca ea este o matrice a alteritatii si o scoala a sentimentelor, sau, in absenta lor, un infern.
Structura si functiile familiei sunt supuse unor variabile, cum ar fi rolul detinut de componentii grupului familial, tipul de comportament procreativ, securitatea economica si cea a caminului conjugal. In relatia de grup se instituie un climat psihologic de tipuri expresive de comunicare in interiorul grupului si in relatia ambientala, se adopta un model informational de comunicare, educatie, participare sociala.
Afectiunea adultului este transendenta afectiunii din copilarie (copilul iubit, la randul lui, simte nevoia de a iubi iar copilul ce nu a simtit afectiunea maternal nu are ce oferi ca iubire, locul ei luandu-l ura si razbunarea). Un adult nu poate fi mai bun decat parintii sai, in simetria dintre parinti si copii aflandu-se destinul omului.
Un copil care a crescut intr-o familie dezorganizata va deveni imun la o lume pe care nu o va intelege.
Daca unui copil ii lipseste matricea parentala naturala (dragostea materna si autoritatea paterna) nu va fi in stare sa comunice nici cu universul sau interior nici cu cel exterior. Lipsa sentimentului de a fi iubit duce la dispretul fata de sine care orientat spre exterior duce la razbunare. Pentru un astfel de copil, toti cei din jur sunt vinovati de disperarea sa, va fi razbunator, iar aceasta razbunare va ucide in el orice sentiment de mila si empatie. Un astfel de copil va fi singuratec pentru ca nu a fost inteles , va fi ostil si doritor de putere. Vointa sa de putere va deveni cruzime, va fi satisfacut de umilirea celorlalti, nu va ierta fericirea lor si va dori sa imparta suferinta sa cu ceilalti.
Familia romaneasca este, in prezent, puternic afectata de criza generalizata a societatii, de fenomenele economice, de lipsa posibilitatilor materiale de intretinere in conditii decente a familiilor cu copii multi, de inflatie, scaderea posibilitatilor detensionarii familiei prin preocupari spirituale ( calatorii, vacante).
Familia constituie cea mai consistenta si functionala forma de comunitate umana, care, prin functiile sale extrem de importante contribuie la intarirea spiritului de solidaritate sociala a membrilor oricarei societati.
Dincolo de functiile ei de reproducere biologica si sociala, orice familie “normala” si “functionala” asigura socializarea descendentilor, ofera continuitate structurilor sociale si modelelor culturale care caracterizeaza o anumita societate si care permite membrilor ei evitarea agresiunilor existente in spatiul public si continuarea unei vieti cu adevarat comunitare, intr-un spatiu privat, caracterizat de relatii primare, afectivitate, protectie si siguranta personala.
Astfel, familia asigura, pe langa transmiterea genelor si transmiterea valorilor care au o baza genetica (deoarece supravietuiesc speciei) si o baza sociala (deoarece supravietuiesc grupului).
Abordarea psihosociala integralista vede in familie un sistem psihosocial puternic integrat, in care trasaturile de personalitate ale membrilor sunt intr-un feedback (de regula pozitiv) de mare intensitate cu realitatea psihosociala a familiei ca intreg. Adica profilurile de personalitate in care datele biopsihologice (caracteristicile de sex, varsta, temperament, trasaturi fizio-constitutionale) conteaza in mare masura, determina in interactiunea lor un anumit profil al familiei, iar acesta, la randul lui, actioneaza continuu asupra personalitatii indivizilor (mai ales asupra celor in formare).
Membrii familiei interactioneaza perpetuu intre ei, dar prin intermediul imaginilor, al perceptiilor reciproce, al felului in care se definesc unul pe altul.
Valoarea arhetipala a simbolului matern deriva din faptul ca mama este izvorul tuturor instinctelor si face posibila intermedierea noii fiinte cu mediul. Totodata mama, ca exponent psihanalitic al cuibului protectiv, poarta cu sine si semnificatia debilitarii individului in lupta pentru supravietuire.
Mama este un arhetip totalizant (in conceptiile cosmomorfice, prin Terra- “din pamant ai venit si in pamant te vei intoarce”, prin apa marii, ca receptacul universal al vietii si al mortii). Absenta mamei este de neimaginat chiar si pentru divinitati.
Mama este prima dragoste absoluta si totala a copilului si toate iubirile ulterioare vor fi un ecou al acestei afectivitati. Pentru copil nu exista decat un singur mod de a se comporta: acela oferit de mama.
Familia este locul sacru de socializare si stapanire a instinctelor, inclusiv a agresivitatii, afectivitatea fiind calea trasmiterii empatiei umane si implicit sansa reducerii violentei.
Individul se naste cu o predispozitie spre sociabilitate al carei punct de plecare este interiorizarea perceptiilor, reprezentarilor si interpretarilor sale cu sensurile lor.
Socializarea trebuie sa ofere un model de afectiune si autoritate, in lipsa sa instinctele riscand a fi eliberate in conditii violente ca modele de adaptare. Socializarea primara este veriga cea mai importanta a acestui proces si baza socializarii secundare deoarece, pe baza socializarii primare, se vor selecta semnificatii ulterioare.
Studiile initiale in ceea ce priveste problematica violentei s-au concentrat asupra variabilelor psihologice, a trasaturilor de personalitate si comportamentale. Cercetarile ulterioare au aratat ca violenta familiala este un raspuns complex la anumite conditii: saracia, lipsa de putere sociopolitica, promovarea in mass-media a violentei fata de femei, ideologia dominatiei si a agresivitatii masculine.
Ca realitate sociala complexa, familia s-a dezvoltat odata cu evolutia societatii si s-a modificat in functie de schimbarile inregistrate la nivel social. Definitiile sociologice ale familiei au subliniat diferite dimensiuni sau aspecte intercorelate ale sistemului familial, precum:
a)dimensiunea biologica, sexuala:familia apare ca o institutie bazata pe sexualitate sip e tendintele materne si paterne;
b) dimensiunea psihologica, afectiva: familia este o unitate emotionala capabila sa indulceasca pentru fiecare membru in parte loviturile mai grele ale vietii;
c) dimensiunea psihosociala, interactionala: familia apare ca o unitate de interactiuni si intercomunicatii personale cuprinzand rolurile sociale de sot si sotie, mama si tata, parinte si copil, frate si sora, constituita in si prin afectiune mutuala impartasita;
d) dimensiunea sociala: prin familie se realizeaza o cumunitate de viata intre soti, intre parinti si copii.
e) dimensiunea moral-educativa: familia este o realitate educativa, prin crearea unui mediu cu puternice valente educative oferite copiilor, si o institutie morala, puternic impregnata de valorile iubirii si moralei religioase.
Familia are calitatea unica de a influenta cele mai multe domenii ale vietii noastre, de la obiectivele noastre educationale la modul in care facem fata conflictelor, de la filozofia religioasa la aspectele despre care putem discuta confortabil.
Relatiile dintre indivizi poarta amprenta personalitatii lor, comportamentele individuale, atitudinile, valorile, sentimentele si perceptiile sunt cruciale in dezvoltarea sau excluderea intimitatii.
Modelul atasamentului primar apare de timpuriu in copilarie. Un copil care a fost victima indiferentei, inconsecventei afective, a ostilitatii sau agresivitatii mamei sale, un copil care nu s-a simtit iubit si valorizat de mama sa, cu care a avut relatii tensionante sau nesatisfacatoare, va reusi foarte greu la varsta adulta sa dezvolte un bun nivel de intimidate cu partenerul sau, datorita temerilor si mecanismelor inconstiente de aparare