Arta de a fi parinte nu se transmite de-a gata ci se formeaza sistematic, printr-o indrumare psihosociala si o educatie eficienta pe care tinerii trebuie sa o primeasca inca de la debutul lor in viata.
Responsabilitatea parintilor trebuie sa se faca simtita prin constiinta clara a scopului urmarit, prin faptul ca nu procedeaza la intamplare asteptand ca lucrurile sa se rezolve de la sine ci, printr-o educatie eficienta, acestia sa constientizeze ca este mult mai greu de reparat, de recuperat si de schimbat ceea ce nu a fost indrumat la timp decat de prevenit.
Programele de prevenire trebuie sa se bazeze si pe instruirea premaritala, dezvoltarea relatiilor de securitate dintre parinti si copii, educarea rolului casatoriei cu continutul sau apropiat de sacru, permanenta mamei cu copilul, concedii in acest sens, salarizarea adecvata, conditii economice sociale adecvate familiei.
Trebuie de stiut ca procesul educativ este permanent si fiecare etapa a lui este strans legata de cele precedente si are o puternica influenta asupra celor care vor urma. Nu putem astepta, spunand ca ne vom ocupa de educatia copilului mai tarziu, cand el va acumula suficiente cunostinte ca sa inteleaga, sau cand noi vom avea mai mult ragaz sa ne ocupam de el.
Nu exista temei care sa ne indreptateasca sa credem ca in materie de educatie exista o singura metoda eficace, conditiile specifice fiecarei familii, particularitatile individuale ale copilului, influenteaza mult gradul de reusita a metodelor si mijloacelor folosite.
Dragostea fata de copil reprezinta primul semn al prezentei constiintei de responsabilitate a parintelui, sentimentul de dragoste intre parinte si copil constituie cheia reusitei educatiei si totodata, in cadrul schimbului afectiv dintre parinte si copil, se cristalizeaza intreaga modalitate de traire emotiva a copilului. Dragostea nu poate insa totul, adevarata iubire fata de copii nostrii ne impune sa fim obiectivi si, tocmai pentru ca ne iubim copiii si vrem sa fie fericiti, sa inlocuim iubirea oarba e intelepciunea, sa inconjuram copii cu caldura menita a le forma personalitatea si sa inlaturam orice fel de exagerari.
Educatia reprezinta cea mai serioasa problema cu care se confrunta societatea umana la momentul actual. Daca privim cu mai multa atentie, ne dam seama ca sistemele institutionalizate au serioase carente rezultate din schematism si automatisme sablonate, care impiedica apropierea dascalului de intelegerea acelui dicton al lui Platon- studentul nu este in sac in care sa tori cunostinte. Pentru a avea acces la o educatie autentica trebuie sa se faca distinctia intre educatie – asa cum credem ca o cunoastem- si cultura. Doar asa se va putea reliza o imbinare fericita a acestor doua componente, realizare care nu se poate infaptui corect fara un contact prealabil cu nivelul spiritual al omului.
In Declaratia Universala a Drepturilor Copilului, in art.56, se mentioneaza:” pentru dezvoltarea deplina si armonioasa copilul are nevoie de dragoste si intelegere. El trebuie sa craesca intr-o atmosfera de afectiune si securitate morala. In afara unor imprejurari exceptionale, un copil de varsta frageda nu va fi despartit de mama sa. Copilul trebuie ocrotit impotriva tutror formelor de neglijenta, cruzime, exploatare.”
Anonimatul marilor aglomeratii umane, anomia sociala, mai ales cea microsociala (familia) generate de destramarea familiei, slabiciunile si esecurile educatiei de a nu transforma un comportament natural in altul cultural, reflexive si anticipativ, lipsa de educatie a sensibilitatii pein neglijarea proprietatii innascute a omului de a invata, multitudinea factorilor ce favozizeaza trecerea la act (alcool, droguri) atesta ca o lume fara violenta este o himera si ca micsorarea magnitudinii si costului ei trebuie sa constituie un efort al intregii societati si nu doar a unor institutii ale sale, cum ar fi justitia.
Prevenirea delincventei juvenile reclama necesitatea elaborarii unei strategii noi si unitare, cu actiuni concertate din partea tuturor institutiilor, organismelor si organizatiilor care pot contribui la reducerea fenomenului infractional, avandu-se in vedere:
• infiintarea unor organisme nationale si locale, care sa contribuie la cunoasterea exacta a situatiilor familiilor cu multi copii, indeosebi a celor cu greutati materiale si insuficient consolidate moral;
• cunoasterea familiilor care isi neglijeaza indatoririle fata de copii, ii abandoneaza, maltrateaza sau ii expun unor riscuri sociale;
• avandu-se in vedere deficitul de experienta pedagogica existent in prezent in interiorul unei familii, indeosebi a celor recent constituite, institutiile specializate vor trebui sa elaboreze impreuna cu alti factori educativi, actiuni menite sa deprinda parintii in legatura cu indatoririle ce le revin in domeniul ingrijirii si educarii copiilor, relatiile care trebuie sa caracterizeze o familie, perioadele critice din viata copiilor, metodele care trebuie folosite pentru depasirea momentelor dificile etc.;
• cunoasterea riguroasa, pe fiecare localitate si unitate teritoriala a minorilor care prezinta tulburari de comportament, tendinte de inadaptabilitate, astfel incat sa se poata lua masurile care se impun (medicale, educative etc.);
• cunoasterea pe baza de analiza a starii infractionale in randul minorilor si elaborarea unor strategii de diminuare a acesteia;
• instituirea unui sistem de pregatire a unor specialisti in probleme de prevenire si combatere a delincventei juvenile;
• asigurarea necesarului de institutii special amenajate pentru ocrotirea minorilor, care din diverse motive nu au nici un fel de camin, traind in strada;
• organizarea de catre autoritatile publice locale a unor actiuni de cuprindere in procesul de invatamant a copiilor care provin din familii de romi.
In prezent, mai mult ca oricand, institutiile de invatamant trebuie sa coopereze intr-o mai mare masura cu familia, organizatiile comunitare si toti factorii implicati in sistemul educativ al societatii. Invatamantul trebuie sa raspunda unitatilor socioprofesionale actuale si de perspectiva, astfel incat toti tinerii sa aiba posibilitatea de a se incadra in munca.
Majoritatea cercetarilor implicate in prevenirea delincventei juvenile opereaza cu strategii derivate din paradigme, conditionari operante, cognitiv-comportamentale si invatare sociala.
Se propun cateva modele generale, avand drept tinta caracteristicile cognitiv-comportamentale: a).reducerea neincrederii si stimularea motivatiei in vederea unei integrari sociale adecvate; b).stimularea capacitatii empatice, cultivarea relatiei si dezvoltarea intelegerii pentru situatia victimelor; c).furnizarea unor modalitati de actiune fata de evenimente, situatii neasteptate; d).consilierea tinerilor victimizati; e).educatia sexuala, modificarea distorsiunilor cognitive in privinta comportamentului sexual inadecvat; f).utilizarea unor procedee de conditionare fata de modelele de comportament alterate; g).dezvoltarea abilitatilor sociale si controlul anxietatii; h).terapia familiala.
Mass-media exercita o influenta deosebita asupra personalitatii in formare a minorului. De aceea, se impune chiar interzicerea difuzarii, unor materiale (scene, cazuri) care elogiaza furtul, violenta, amoralul, nefirescul si excentricul in raport cu firescul, ceea ce degradeaza imaginea relatiilor interpersonale, contamineaza deosebit de periculos viata si comportamentul minorului.
Se impune o reconsiderare a conceptiei de organizare atat a centrelor de primire, cat si a celor de reeducare a minorilor, pentru a oferi conditii corespunzatoare de cazare, hrana, educatie, supraveghere si formare profesionala, elemente definitorii in reintegrarea sociala a delincventului minor.
Unitatile de politie trebuie sa-si infiinteze formatiuni distincte specializate pe probleme de minori, formatiuni incadrate cu specialisti din domeniul sociologiei, psihologiei, pedagogiei, criminologiei etc., care sa studieze acest fenomen sub toate aspectele (etiologia, evolutia si tendintele sale) pentru a intreprinde cele mai adecvate masuri de prevenire a delincventei juvenile.
Programa de invatamant preuniversitar trebuie sa cuprinda activitati de educatie morala, juridica si pregatire antiinfractionala a minorilor.
Directiile pentru munca si ocrotire sociala si autoritatile tutelare sa fie incadrate cu psihologi si asistenti sociali in mod corespunzator pentru a gasi cele mai optime solutii in problema minorilor.
Costurile prevenirii sunt inferioare costurilor consecintelor violentei si ca pereventia se bazeaza, cu precadere, pe educatia afectiva, intelectiva si volitiva, aplicate in functie de varsta cronologica a individului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu